Model subiect de bacalaureat-subiect de tip III

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

       Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre condiţia ţăranului, reflectată într-un text narativ studiat. În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- sublinierea trăsăturilor textului narativ care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent
cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii
despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare,
limbaj etc.);
- evidenţierea condiţiei ţăranului, reflectate în textul narativ ales, prin referire la două scene/
secvenţe/ situaţii semnificative pentru evoluţia conflictului/ a conflictelor;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre condiţia ţăranului, reflectată în textul narativ
ales, din perspectiva finalului/ a deznodământului.

Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.

       Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru
redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris - 3 puncte; utilizarea limbii literare -3
puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare - 3 puncte; ortografia - 2 puncte; punctuaţia - 2 puncte;
aşezare în pagină, lizibilitatea - 1 punct).

        În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Model subiect de bacalaureat-subiect de tip II

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

        Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre ipocrizie/ falsitate, pornind de la
ideea identificată în următoarea afirmaţie: „Refuzul sincer este preferabil aprobării ipocrite”. (Tudor
Muşatescu, Scrieri)

Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de
ideea identificată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie). 6 puncte

Model subiect de bacalaureat-subiect de tip I

SUBIECTUL I (30 de puncte)

        Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

Şi pentru nori, aceste flamuri sure
Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc
Din miazănoapte către răsărituri,
Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc

Şi pentru ploi şi pentru greul vânt
Şi pentru zile şi nopţi şi pentru stele
Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi
Şi pentru pacea cântecelor mele

Pentru izvor şi pentru vii şi stâni
Şi ce e dincolo de oseminte
Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi
Şi bucuria-aducerii-aminte

Pentru zăpezi şi crini şi pelicani
Şi busuioc şi fluturi şi uitare
Şi pentru amintiri îţi mulţumesc
Şi pentru ziua mea de-nmormântare

Şi pentru anotimpuri, luni şi ani,
Pentru făclii şi spaime şi lumină,
Pentru veşmintele de sărbători
În vatra asta stinsă şi străină.

(Ioan Alexandru, Mulţumire)

1. Scrie două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului luni. 2 puncte
2. Precizează rolul cratimei din structura „să-ţi mulţumesc”. 2 puncte
3. Transcrie un vers care conţine doi termeni derivaţi cu prefixe. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază
prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 4 puncte
7. Motivează folosirea repeată a cuvântului ,,şi” la începutul versurilor. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a patra, prin evidenţierea
relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte

Orice problemă are rezolvare

Povesti de dragoste

http://www.herosh.com/download/10997549/Agatha.Christie.-.Crima.din.Mews.rar.html

Textul integral Crima din Mews, Agatha Christie

http://www.herosh.com/download/10997550/povestidedragoste.rar.html

TEXTUL INTEGRAL Împăratul muştelor, William Golding

http://www.herosh.com/download/10997551/William.Golding.-.Imparatul.mustelor.rar.html

Fragment din Crima din Mews de Agatha Christie

1.

 

— Îmi daţi un ban, domnule?

Un băieţaş cu o faţă murdară, rânjea fără rost.

— Nu-ţi dau! spuse inspectorul-şef Japp. Şi ascultă-mă băiete...

Urmă o scurtă altercaţie. Băietanul uluit o şterse, strigând scurt tine­rilor săi prieteni:

— Să fiu al dracului dacă nu e poliţai!

Grupul o luă din loc cântând de zor:

 

„Aminteşte-ţi, aminteşte-ţi

La cinci noiembrie

Trădarea cu praf de puşcă şi intriga;

Nu vedem nici un motiv

Pentru care trădarea cu praf de puşcă

Să fie vreodată uitata".

 

Însoţitorul inspectorului-şef, un omuleţ între două vârste, cu un cap rotund şi mustăţi mari, cazone, zâmbi în sinea sa:

— Très bien, Japp, observă el. Îţi spui întotdeauna rugăciunea. Te felicit.

— Ce scuză pentru cerşit, aşa-i în ziua de Guy Fawkes, spuse Japp.

— Ce supravieţuire interesantă, zise îngândurat Hercule Poirot. Artificiile se ridică — poc-poc — mult timp după ce omul pe care-l sărbăto­resc şi faptele sale au fost uitate.

Omul de la Scotland Yard fu de acord.

— Să nu vă închipuiţi că mulţi din puştii ăştia ştiu cu adevărat cine a fost Guy Fawkes.

— Şi, fără îndoială, se va crea confuzie. Este în onoarea sa, ori în semn de condamnare a zilei de 5 noiembrie, ca s-au tras „feu d'artifice"? A face să explodeze parlamentul englez este un păcat sau o faptă nobilă?

Japp chicoti.

— Unii oameni ar spune, fără îndoială, că e a doua.

Abătându-se de la drumul principal, cei doi oameni intrară în partea relativ liniştită de la Mews. Cinaseră împreună şi o luaseră pe o scurtătură spre apartamentul lui Hercule Poirot.

Cum mergeau, sunetul petardelor se mai auzea din când în când. Un mănunchi de steluţe aurii lumina când şi când cerul.

— E o noapte bună pentru o crimă, remarcă Japp cu interes profesio­nal. Nimeni nu ar auzi o împuşcătură, de exemplu, într-o noapte ca asta.

— Întotdeauna mi s-a părut ciudat că nu se folosesc de acest prilej mai mulţi criminali, spuse Hercule Poirot.

— Ştii, Poirot, aş vrea, câteodată, ca să comiţi şi tu o crimă.

— Mon cher!

— Da. Aş vrea să vad cum ai face-o.

— Dragul meu Japp, dacă aş comite o crimă tu nu ai avea nici cea mai mică şansă de a vedea cum aş face-o. Probabil, nici nu ţi-ai da seama că o crimă a fost comisă.

Japp râse bine dispus şi afectuos.

— Ce pezevenghi al naibii eşti! zise el indulgent.

 

 

A doua zi dimineaţa, la zece şi jumătate, telefonul lui Hercule Poirot sună.

— Alo? Alo?

— Buna, tu eşti, Poirot?

— Oui, c'est moi!

— Japp la telefon. Îţi aduci aminte ne-am întors acasă, aseară, prin Bardsley Gardens Mews?

— Şi?

— Şi că am vorbit despre ce uşor ar fi să împuşti o persoană în timp ce se trag toate petardele şi artificiile alea?

— Desigur.

— Ei bine, cineva s-a sinucis la Mews, la numărul 14. O văduvă tână­ră — doamna Allen. Mă duc pe acolo acum. Vrei să vii?

— Scuză-mă, dragă prietene, dar cineva de valoarea ta e trimis, de obicei, la o sinucidere?

— Isteţ tip. Nu, nu e trimis. De fapt, doctorul nostru crede, se pare, că e ceva în neregulă. Vii? Am sentimentul că ar trebui să te implici.

— Sigur că vin. Numărul 14, ai spus?

— Exact.

Poirot sosi la Bardsley Gardens Mews, numărul 14, aproape în ace­eaşi clipă în care trase şi maşina cu Japp şi alţi trei oameni.

Numărul 14 era clar marcat ca centrul de interes. Un cordon mare de oameni: şoferi, soţiile lor, comisionari, pierde-vară, trecători bine îmbrăcaţi şi nenumăraţi copii se adunaseră, toţi uitându-se la numărul 14 cu gura căscată şi priviri fascinate.

Un ofiţer de poliţie în uniformă stătea pe o treaptă şi-şi dădea silinţa să-i respingă pe curioşi. Tineri nerăbdători cu aparate de fotografiat îşi făceau treaba şi se împingeau în faţă, când Japp se aprinse.

— Nu-i nimic pentru voi, acum, spuse Japp, împingându-i într-o par­te. Îl salută pe Poirot. Ai venit. Hai, să intrăm.

Intrară repede, uşa se închise după ei şi se treziră înghesuiţi lângă o scară.

Un om se arătă la capătul de sus al scărilor, îl recunoscu pe Japp şi spuse:

— Aici sus, domnule!

Japp şi Poirot urcară.

Omul de la capătul scării deschise o uşă de pe partea stângă şi intra­ră într-un dormitor mic.

— Cred că vreţi să vă expun punctele principale, domnule.

— Chiar aşa, Jameson, zise Japp. Ce s-a întâmplat?

Subinspectorul Jameson relată cele întâmplate.

— Moarta este doamna Allen, domnule. A locuit aici cu o prietenă — o domnişoară Plenderleith. Domnişoara Plenderleith a fost plecată la ţară şi s-a întors azi dimineaţă. A intrat cu cheia ei, a fost surprinsă că n-a găsit pe nimeni. O femeie vine de obicei la ora nouă să le facă menajul. Urcă, întâi, în camera prietenei sale. Uşa era închisă pe dinăuntru. Apăsă pe clanţă. Bătu şi strigă, dar nimeni nu răspunse. În cele din urmă, cuprinsă de panică, a sunat la poliţie. Era 10,45. Am venit imediat şi am forţat uşa. Doamna Allen zăcea grămadă jos, împuşcată în cap. Avea o armă automa­tă în mână — un Webley 25 — şi părea un caz clar de sinucidere.

— Unde este domnişoara Plenderleith acum?

— E jos în salon, domnule. O tânără foarte rece, eficientă, aş zise. Cu cap.

— O să vorbesc cu ea imediat. Mai bine îl văd pe Brett, acum.

Însoţit de Poirot, el traversă palierul şi intră în camera de vis-a-vis. Un om înalt, între două vârste, îşi ridică privirea şi dădu din cap.

— Bună, Japp, îmi pare bine că ai venit. Nostimă treabă.

Japp se duse la el. Hercule Poirot aruncă o privire scrutătoare prin cameră.

O LECTURĂ PLĂCUTĂ...

   O LECTURĂ PLĂCUTĂ...






         Vă recoand să vă apropiați de textul semnat de William Golding. Este vorba de romanul acestuia de succes cunoscut sub titlul: Împăratul muștelor.

         Acest roman poate fi considerat surprinzător, cu accente de agresivitate dar și ca fiind emanator al unei atmosfere de aventură.
        Multă lume apreciază această creație; poate că și voi veți avea păreri similare.
       Spor la treabă!

 

 

Fragment din ÎMPĂRATUL MUȘTELOR de William Golding

I

Vuietul scoicii

 

Băiatul blond îşi dădu drumul pe ultimul metru de stîncă şi începu să-şi croiască drum spre lagună. Deşi îşi scosese jerseul de şcoală şi-l tîra acum într-o mînă, cămaşa cenuşie îi asudase pe trup şi părul i se lipise de frunte. De jur împrejur, brazda lungă trasă prin junglă devenise o baie fierbinte. Se trudea să-şi facă loc printre liane şi printre trunchiurile zdrobite, cînd o pasăre, o apariţie roşie şi galbenă, ţîşni cu un ţipăt de vrăjitoare; ţipătului îi răspunse un altul.

― Hei! se auzi. Stai o clipă!

Desişurile din marginea brazdei se scuturară şi picături de ploaie căzură grindină.

― Stai niţel! zise vocea. M-am încurcat în liane.

Blondul se opri şi îşi trase ciorapii cu un gest automat, de parcă ar fi fost acasă, nu în junglă.

Vocea se auzi iar:

― De-abia mă pot mişca printre lianele astea.

Cel ce vorbise ieşi cu spatele dintre desişuri, iar crăcile îi zgîriară hanoracul slinos. Mărăcinii se agăţaseră şi îi zgîriaseră rotulele goale şi plinuţe ale genunchilor. Se aplecă, scoase cu grijă ţepii mărăcinilor şi se întoarse. Era mai scund decît băiatul blond şi foarte gras. Înaintă, uitîndu-se atent pe unde calcă, apoi înălţă capul şi privi prin lentilele groase ale ochelarilor.

― Unde-i omul cu megafonul?

Blondul clătină din cap.

― E o insulă. Cel puţin, aşa cred, zise el. Uite un colţ de stîncă în apă. Te pomeneşti că n-o fi nici un om mare pe aici.

Grăsanul păru uimit.

― A fost pilotul ăla. Dar nu era în compartimentul pasagerilor, ci în carlingă.

Blondul făcu ochii mici şi scrută colţul de stîncă.

― Ce s-o fi întîmplat cu puştii? continuă el. Trebuie să fi scăpat cîţiva. Sînt convins. Tu ce crezi?

Blondul porni degajat spre malul mării. Încerca să se poarte cît mai firesc şi nu se arătă prea indiferent la cele auzite, dar grăsanul se grăbi să-l urmeze.

― Nu-i absolut nici un om mare?

― Nu cred.

Blondul vorbise solemn; apoi îl copleşi bucuria unei ambiţii împlinite. Se aşeză în mîini, cu capul în jos, chiar în mijlocul brazdei şi îi rînji grăsanului, pe care îl vedea de-a-ndărătelea.

― Nu-i nici un om mare!

O clipă grasul rămase pe gînduri.

― Şi pilotul?

Blondul reveni la poziţia normală şi se aşeză pe pămîntul jilav.

― O fi zburat mai departe, după ce ne-a dat drumul. Nici n-ar fi putut să aterizeze aici. În orice caz, nu cu un avion cu roţi.

― Am fost atacaţi!

― Nu-ţi fie frică, are să se întoarcă.

Grăsanul clătină din cap.

― Pe cînd coboram, m-am uitat printr-o fereastră. Am văzut cealaltă parte a avionului. Era în flăcări.

Măsură din ochi brazda din junglă.

― Uite ce-a făcut fuzelajul...

Blondul întinse mîna şi pipăi trunchiul mutilat al unui arbore. Preţ de o clipă, păru interesat.

― Ce s-o fi întîmplat cu avionul? Unde-o fi?

― L-a împins uraganul în larg. Era foarte primejdios, fiindcă toate trunchiurile se prăbuşeau. Trebuie să mai fi rămas nişte copii în avion.

Ezită un moment, apoi vorbi din nou:

― Cum te cheamă?

― Ralph.

Grăsanul aşteptă să fie întrebat şi el cum se numeşte, dar propunerea de prezentare nu avu loc; blondul pe nume Ralph zîmbi vag, se ridică şi porni iar spre lagună. Grăsanul se ţinu scai de el.

― Cred că mai sînt mulţi copii împrăştiaţi pe-aici. N-ai văzut pe nimeni?

Ralph clătină din cap şi iuţi pasul. Apoi se împiedică de o cracă şi căzu cu o buşitură.

Grăsanul se opri lîngă el, suflînd din greu.

― Mătuşica mi-a spus să nu fug, fiindcă sufăr de astmă, explică el.

― Aşa, mă?

― Chiar aşa. Mi se taie răsuflarea. Eram singurul băiat din şcoală care avea astmă, rosti grăsanul plin de mîndrie. Şi port ochelari de la trei ani.

Îi scoase şi-i întinse lui Ralph, clipind şi zîmbind, apoi începu să-i şteargă de hanoracul jegos. O expresie de durere şi concentrare îi schimonosi trăsăturile slab conturate. Îşi şterse sudoarea de pe obraji şi îşi puse repede ochelarii pe nas.

― Fructele alea.

Se uită în jurul brazdei.

― Fructele alea, zise el. Cred...

Îşi potrivi ochelarii, se îndepărtă de Ralph, călcînd prin desişuri, şi se ghemui în frunzişul încîlcit.

― Mă întorc numaidecît...

Ralph se desprinse prudent dintre liane şi se strecură mai departe printre ramuri. Îl lăsă repede în urmă pe grăsan cu gîfîielile lui şi o apucă grăbit spre perdeaua care se afla încă între el şi lagună. Trecu peste trunchiul unui arbore zdrobit şi ieşi din junglă.

Ţărmul era străjuit de palmieri. Stăteau drepţi, înclinaţi sau sprijiniţi, scăldaţi în lumina soarelui şi cu frunzişul verde la o înălţime de treizeci de metri. Ţărmul de sub ei, presărat cu nuci de cocos putrezite, cu vlăstari de palmieri şi acoperit cu iarbă aspră, era răscolit pretutindeni de pomi dezrădăcinaţi şi prăbuşiţi. Îndărătul lor se întindea bezna adevăratei păduri şi brazda deschisă prin ea. În picioare, cu o mînă sprijinită de un trunchi cenuşiu, Ralph îşi strînse pleoapele în faţa mării sclipitoare. În depărtare, poate la un kilometru şi jumătate, talazurile albe lingeau nişte stînci de coral, iar dincolo de ele marea era de un albastru închis. În arcul neregulat al stîncilor de coral, laguna stătea liniştită ca un lac de munte şi colorată în toate nuanţele albastrului, în verde tulbure şi în purpuriu. Plaja dintre terasa cu palmieri şi ţărm era un arc subţire, aparent nesfîrşit, căci la stînga lui Ralph liniile palmierilor, ale plajei şi ale mării se adunau într-un punct la infinit; şi, veşnic, aproape vizibilă, arşiţa.

Sări de pe lespedea de piatră. Pantofii negri i se înfundară în nisip, iar căldura îl lovi. Simţi toată greutatea hainelor şi, cu un gest sălbatic, îşi azvîrli pantofii din picioare, apoi, dintr-o singură mişcare, îşi smulse ciorapii cu jartiere cu tot. Sări iar pe lespede, îşi scoase cămaşa şi rămase în picioare printre cojile de nuci de cocos, ca nişte cranii, iar pe trup i se prelinseră umbrele verzi ale palmierilor şi ale pădurii. Îşi desfăcu catarama în formă de şarpe a curelei, îşi trase pantalonii scurţi şi chiloţii şi rămase gol, cu ochii ţintă la plajă şi la marea orbitoare.

Era destul de mare, avea doisprezece ani şi cîteva luni, aşa încît îşi pierduse burtica plinuţă din copilărie; nu era totuşi destul de mare pentru ca adolescenţa să-i dea sentimentul pudorii. Judecînd după lăţimea şi greutatea umerilor, ar fi putut deveni boxer, deşi gura trăda o anume moliciune, iar în privire nu i se citea arţagul. Bătu uşor cu mîna trunchiul palmierului; apoi, forţat să recunoască în cele din urmă existenţa insulei, rîse din nou încîntat şi stătu în mîini. Reveni mlădios pe picioare, sări pe plajă, îngenunche şi adună cu braţele la piept două mormane de nisip. După aceea se lăsă niţel pe spate şi privi cu ochi vii şi nerăbdători marea.

― Ralph...

Grăsanul coborî dintre palmieri şi se aşeză atent pe marginea lespezii.

― Îmi pare rău c-am stat aşa de mult. Fructele alea...

Îşi şterse ochelarii şi-i potrivi pe nasul turtit. Rama îi imprimase la rădăcina nasului un "V" adînc şi roz. Se uită cu invidie la trupul bronzat al lui Ralph, apoi la propriile haine. Prinse capătul fermoarului, întins pe tot pieptul.

― Mătuşica...

Trase apoi energic de fermoar şi îşi scoase hanoracul peste cap.

― Aşa!

Ralph îi aruncă o privire piezişă şi nu-i răspunse.

― Mă gîndesc c-ar trebui să aflăm cum îi cheamă pe toţi şi să facem o listă, zise grăsanul. N-ar strica să ne adunăm.

Ralph ignoră propunerea, iar grăsanul se văzu silit să continue:

― Nu-mi pasă cum au să-mi spună, cît timp n-au să mă strige ca la şcoală, îi mărturisi el.

Ralph arătă oarecare interes.

― Şi cum te strigau la şcoală?

Grăsanul aruncă o privire peste umăr şi se aplecă spre Ralph.

― Îmi spuneau "Piggy"[1], şopti el.

Ralph izbucni în hohote de rîs. Sări în picioare:

― Piggy! Piggy!

― Ralph... te rog!

Piggy îşi încleştă mîinile, cuprins de teamă.

― Am spus că nu vreau să...

― Piggy! Piggy!

Ralph ţopăi în aerul fierbinte de pe plajă, apoi se întoarse în viraj ca un avion de vînătoare cu aripile strînse şi îl mitralie pe Piggy.

― Vîîîîj!

Plonjă în nisipul de la picioarele lui Piggy şi rămase acolo rîzînd.

― Piggy!

Piggy zîmbi reticent, măgulit fără să vrea de dramul acela de preţuire.

― Cîtă vreme n-o să le spui ălorlalţi...

Ralph chicoti pe nisip. Expresia de durere şi concentrare reveni pe faţa lui Piggy

― Stai niţel.

Se întoarse iute în pădure. Ralph se ridică şi o luă la dreapta.

Un element pătrat al peisajului întrerupea plaja; o platformă uriaşă de granit trandafiriu îşi croia drum necruţător prin pădure, prin terasă, prin nisip şi prin lagună, ca un chei suspendat, înalt de peste un metru. Platforma era acoperită cu un strat subţire de pămînt şi iarbă aspră, şi umbrită de palmieri tineri care ― neputînd să crească la înălţimea maximă, rădăcinile fiind lipsite de sol adînc ― se prăbuşeau şi se uscau cînd ajungeau de vreo şapte metri, iar trunchiurile lor devălmăşite erau numai bune să şezi pe ele. Palmierii încă în picioare formau un plafon verde, pe care jucau reflexiile amestecate ale lagunei.

Ralph se urcă pe platformă, simţi răcoarea şi umbra, închise un ochi şi se convinse că umbrele de pe trupul lui erau cu adevărat verzi. Se îndreptă spre marginea dinspre mare a platformei şi rămase cu privirea la apă. Era limpede pînă la fund şi strălucea de eflorescenta ierburilor marine tropicale şi a coralului. Un banc de peştişori lucioşi săgeta ici-colo. Ralph vorbi singur, articulîndu-şi încîntarea pe corzile de bas ale vocii.

― Aaah!

În spatele platformei se iviră alte minuni. O forţă necontrolată a naturii ― un taifun, poate, sau o furtună dezlănţuită o dată cu venirea lui Ralph aici ― îngrămădise nisip în lagună, astfel încît pe plajă se formase un bazin lung şi adînc, îngrădit la capătul cel mai îndepărtat de un perete înalt de granit trandafiriu. Ralph, pe care aspectul de falsă adîncime a bazinelor de pe plajă îl mai înşelase şi înainte, se apropie, gata de o nouă dezamăgire. De data asta însă, insula îşi ţinu făgăduiala, iar bazinul, inundat evident doar în timpul fluxului, era, lucru de necrezut, atît de adînc la un capăt, încît arăta verde-închis. Ralph îl cercetă cu atenţie pe toată lungimea celor treizeci de metri, apoi se aruncă în el. Apa era mai caldă decît sîngele lui şi avu impresia că înoată într-o baie uriaşă.

Piggy apăru din nou, se aşeză pe marginea cornişei stîncoase şi urmări cu invidie trupul verde şi alb al lui Ralph.

― Dar bine mai înoţi!

― Piggy!

Piggy îşi scoase pantofii şi ciorapii, îi întinse cu grijă pe stîncă şi încercă apa cu degetul mare de la picior.

― E fierbinte!

― Dar cum te aşteptai să fie?

― Nu mă aşteptam la nimic. Mătuşica...

― Ia mai dă-o dracului pe mătuşă-ta!

Ralph plonja din nou şi înotă pe sub apă cu ochii deschişi; îngrăditura de nisip a bazinului se înălţă ameninţătoare ca o costişă de deal. Se întoarse pe spate, ţinîndu-şi nasul cu degetele, şi pe faţă îi juca şi se sfărîmă o rază aurie. Piggy păru că se hotărăşte şi începu să-şi scoată pantalonii scurţi. Imediat rămase gol ― palid şi gras în goliciunea lui. Coborî pe vîrful picioarelor taluzul nisipos al lacului, intră pînă la gît în apă şi îi zîmbi mîndru lui Ralph.

― N-ai de gînd să înoţi?

Piggy clătină din cap.

― Nu ştiu să înot. Nu mi-au dat voie. Astma mea...

― Ia mai dă-o dracului de asta-a-mea!

Piggy primi afrontul cu un fel de răbdare umilă.

― Dar bine mai înoţi!

Ralph lipăi spre mal, îşi băgă capul la fund şi împroşcă apoi printre buze o şuviţă de apă. Îşi înălţă bărbia şi zise:

― Înot de la cinci ani. M-a învăţat tăticu. E comandor de marină. Cînd o să intre în concediu, o să vină să ne salveze. Tatăl tău ce-i?

Piggy roşi brusc.

― Tăticu a murit, zise el repede, iar mămica...

Îşi scoase ochelarii, căutînd zadarnic în jur ceva cu care să-i şteargă.

― Am stat cu mătuşica. Ţinea o cofetărie. Aveam prăjituri berechet. Cîte voiam. Cînd o să ne salveze tăticul tău?

― De îndată ce-o să poată.

Piggy ieşi şi rămase gol, şiroind de apă; îşi şterse ochelarii cu o şosetă. Prin arşiţa dimineţii, nu ajungea pînă la ei decît mugetul lung al talazurilor ce se zdrobeau de stînci.

― Da' de unde ştie că sîntem aici?

Ralph se bălăcea în apă. Somnul îl cotropi ca mirajele ce se străduiau să învăluie strălucirea lagunei.

― Da' de unde ştie că sîntem aici?

"Fiindcă, îşi spuse Ralph, fiindcă, fiindcă."

Mugetul de pe stîncile din mare se îndepărtă mult de tot.

― Au să-i spună la aeroport.

Piggy clătină sceptic din cap, îşi puse ochelarii cu lentilele sclipitoare şi îşi coborî privirea spre Ralph.

― În nici un caz n-au să-i spună cei de acolo. N-ai auzit ce-a zis pilotul? Despre bomba atomică? Au murit toţi.

Ralph ieşi din apă şi rămase în faţa lui Piggy, gîndindu-se la această problemă neobişnuită.

― Sîntem pe-o insulă, nu-i aşa? insistă Piggy.

― M-am cocoţat pe-o stîncă şi cred că-i o insulă, răspunse Ralph încet.

― Au murit toţi şi sîntem pe o insulă, zise Piggy. Nici dracu' nu ştie că sîntem aici. Tăticu tău nu ştie, nimeni nu ştie...

Îi tremurau buzele, iar ochelarii i se aburiseră de ceaţă.

― S-ar putea să rămînem aici pînă murim.

La acest ultim cuvînt, li se păru că arşiţa se înteţeşte, ca o apăsare ameninţătoare, iar laguna îi copleşeşte cu scînteieri orbitoare.

― Mă duc să-mi iau hainele, bombăni Ralph. Uite-le colo.

O rupse la fugă pe nisip, sub razele neîndurătoare ale soarelui, traversă platforma şi dădu peste hainele risipite. Îmbrăcatul cămăşii cenuşii îi produse o nouă şi stranie plăcere. Se urcă pe marginea platformei şi se aşeză la umbra verde, pe un trunchi din apropiere. Piggy se săltă şi el, strîngînd la subsuoară aproape toate hainele. Se aşeză grijuliu pe un trunchi prăbuşit, lîngă stîncă micuţă, îndreptată spre lagună; pe trup îi tremurau reflexiile razelor încîlcite.

― Trebuie să dăm de ceilalţi, spuse Piggy. Trebuie să facem ceva.

Ralph nu-i răspunse. Se aflau pe o insulă de coral. Se lăsă pradă viselor plăcute, apărat de soare şi ignorând ce cobea Piggy.

― Cîţi om fi? insistă Piggy

Ralph înaintă şi se opri lîngă grăsan.

― Habar n-am.

Pe apele lucioase, sub pîcla arşiţei, se strecurau ici şi colo brize uşoare. Cînd ajungeau la platformă, frunzele de palmieri porneau să şoptească, iar pete neclare de soare alunecau pe trupul băieţilor sau se mişcau la umbră, ca nişte fiinţe strălucitoare şi înaripate.

Piggy îşi înălţă privirea spre Ralph. Pe faţa acestuia umbrele se inversaseră; deasupra erau verzi, iar jos strălucitoare, proiectate de lagună. Prin păr i se furişă o rază tulbure de soare.

― Trebuie să facem ceva.

Ralph nu-i dădu nici o atenţie. Iată, în sfîrşit, locul mult visat, dar niciodată înţeles pe deplin, prinzînd brusc o viaţă adevărată. Deschise buzele într-un zîmbet de încîntare, iar Piggy, luînd surîsul lui drept o dovadă că era acceptat, rîse încîntat.

― Dacă-i într-adevăr o insulă...

― Dar asta ce-o mai fi?

Ralph încetă să zîmbească şi arătă cu degetul spre lagună. Printre ierburile marine şi ferigi se vedea un obiect alb-gălbui.

― E o piatră.

― Nu. E o scoică.

Piggy nu-şi mai găsea locul, cuprins de un entuziasm frenetic.

― Aşa e. E o scoică! Am mai văzut una la fel. Pe zidul din spatele casei cuiva. Zicea că-i o cochilie. Sufla în ea şi-atunci venea mămica lui. Costă o groază de bani...

Aproape de cotul lui Ralph, vlăstarul unui palmier se apleca peste lagună. Greutatea trunchiului făcuse să se ridice o moviliţă de pămînt sterp, afînat, şi palmierul avea să se prăbuşească în curînd. Ralph smulse tulpina şi începu s-o vînture prin apă, în timp ce peşti sclipitori fulgerau în toate părţile. Piggy se aplecă riscant.

― Ai grijă. Ai s-o spargi...

― Gura!

Ralph vorbi cu gîndul aiurea. Scoica era interesantă, frumoasă, o adevărată jucărie scumpă; dar plăsmuirile vii din visul lui diurn stăruiau încă între el şi Piggy, care, în această împrejurare, se dovedi o fiinţă fără importanţă. Tulpina palmierului se îndoi şi Ralph împinse scoica printre ierburi, întinse mîna ca o pîrghie şi apăsă cu cealaltă, pînă cînd cochilia ieşi la suprafaţă picurînd şi Piggy reuşi s-o apuce.

Acum, că scoica nu mai era doar un obiect vizibil dela distanţă şi intangibil, Ralph se entuziasma şi el.

― ...o cochilie face o groază de bani, bolborosi Piggy. Sînt sigur că, dac-ai vrea să cumperi una, ar trebui să dai pe ea o mulţime de bani... Ala o ţinea pe zidul grădinii, iar mătuşica...

Ralph îi luă scoica şi pe braţ i se prelinse puţină apă. De un alb-gălbui închis, scoica avea ici-colo pete trandafirii decolorate, între vîrful ei ros, niţel găurit, şi valvele roz ale gurii, corpul lung de patruzeci de centimetri, acoperit cu un desen fin şi cizelat, se răsucea uşor în spirală. Ralph o scutură, golind de nisip tubul adînc.

---

[1] Purceluşul (engl.)