Basme scrise de elevii şcolii

Povestea zmeului şiret

          A fost odată ca niciodată un împărat care locuia într-un palat alături de soţia sa. Aceştia aveau o fată foarte frumoasă însă asupra ei o vrăjitoare a aruncat o vrajă la cererea părinţilor. Ei doreau ca fiica lor să se căsătorească cu primul băiat care va rupe vraja.

Ani la rând fata a stat transformată în stană de piatră până când într-o zi un prinţ îşi făcuse aparoţia la castel şi ceruse mâna fetei. Împăratul îi spuse prinţului:

-Dragul meu prinţ, pentru a te căsători cu fiica mea mai întâi trebuie să rupi blestemul.

-Aşa voi face, maiestatea ta.

Prinţul pleacă peste 9 mări şi 7 ţări pentru a rupe blestemul. Între timp la palat ajunse un ţăran pe nume John. Acesta merge la împărat şi îi zice:

-Maiestatea ta, te rog frumos, dacă ai putea să mă găzduieşti şi pe mine vreo câteva zile. Am, să muncesc pentru asta în schimb.

 Desigur că împăratul îl primise deoarece era foarte bun la suflet. John s-a apucat şi el de lucru prin grădină, se duse uşor spre partea din spate a castelului şi observă statuia fetei. Împăratul care era acolo îi spuse:

-Vezi tu, John, statuia aceasta este fata mea.

-Cum adică fata dumitale, împărate?

-Da, fata mea. Aici va sta până un bărbat va rupe blestemul.

John ştia că un prinţ avea să rupă blestemul. Stăpânul său, unul dintre cei mai puternici zmei de pe pământ îl trimisese sub formă de ţăran pe John la castel. Zmeul vroia să rupă blestemul şi să ia fata pentru el, dar împăratul nu ştia asta şi îl credea pe John un om bun şi muncitor.

Prinţul era plecat de o jumătate de an, iar John, în timpul acesta, îl aburea pe împărat. Îi spuse de toate de cele frumoase doar ca să uite de acel prinţ. Asta îi spunea în fiecare zi: Lăsaţi, împărate, nu fiţi necăjit, voi rupe eu acel blestem.

Cum să se mai gândească împăratul la bietul prinţ care era plecat pentru inima fiicei sale când acest intrus îi controla mintea.

Dar iată că peste un an apăru prinţul la castel cu leacul care va desface blestemul.

-Poftiţi, împărate, leacul!

-Cum de mai eşti în viaţă?

-Împărate, eu m-am luptat cu tot ce mi-a stat în cale pentru fiica dumneavoastră.

Împăratul era foarte fericit că, în sfârşit, blestemul fusese rupt.

-Dragă, prinţule, eu fiică de împărat, îţi voi fi alături până la adânci bătrâneţi.

Când John a auzit i-a picat  faţa. Nu vroia ca prinţul să rămână cu fata aşa că în miezul nopţii se duse în camera prinţesei şi o fură.

A doua zi:

-Împărate! Prinţesa a fost furată, mă duc în căutarea ei.

Prinţul îl găsi pe John şi pe zmeul cel şiret. Începură şi se luptară, şi se luptară zi şi noapte iar prinţul a reuşit să recupereze prinţesa. Zmeul fusese, în sfârşit, învins.

La palat era acum mare fericire, împăratul dăduse o petrecere mare, mare, cea mai mare din toate împărăţiile.

Astfel prinţesa şi prinţul au trăit până la adânci bătrâneţi.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.

Prinţesa şi fiul de croitoreasă

Afost odată ca niciodată un rege foarte bogat care avea trei fete frumoase. Cele mai mari erau căsătorite şi aveau copii dar cea mică nu avea nici măcar pretendenţi.Cum ziua ei de naştere se apropia a decis ca la petrecere să-şi caute un pretendent. Au fost invitaţi sute de prinţi singuri şi ei în căutarea unei iubiri. Tatăl fetei, regele Olivian, a decis ca petrecerea să ţină trei zile şi trei nopţi pentru ca prinţesa să aibă timp să aleagă şi să vadă dacă se va înţelege cu cel ales. Ziua petrecerii se apropia cu paşi repezi iar regele făcea ultimele pregătiri:

-Tronul prinţesei Dalina trebuie pus undeva pe o scenă ca toată lumea să o poată admira, spunea regele servitorilor.

-Aşa vom face, măria ta, vom amenaja un loc special pentru prinţesă.

Cum prinţesa îşi căuta o rochie perfectă a mers împreună cu sora ei mai mare, Aura la o croitoreasă din sat care era foarte pricepută. Aceasta când le-a văzut pe prinţese i-a cerut fiului său, Alexander să-i aducă cele mai bune materiale pe care le găseşte. El a mers în satul din apropiere unde a găsit un material cu fir de aur. De îndată ce s-a întors a mers la mama lui. Când l-a văzut prinţesa Dalina s-a îndrăgostit de el pe loc. Era un tânăr chipeş, cu ochii albaştri, verzui şi părul ca de aur. Acesta i-a zâmbit prinţesei şi i-a spus:

-Acesta este cel mai frumos materil pe care l-am găsit, maiestate. Eun material de un alb nemaivăzut, brodat cu fir de aur.

Prinţesei i-a plăcut foarte mult şi l-a acceptat imediat cerându-i croitoresei să înceapă lucrul la rochie. Îi dădu şi nişte indicaţii despre cum ar vrea să arate:

-Vreau ca rochia să fie nu prea sofisticată dar nici foarte simplă, să aibă în jurul pieptului cristale dintre cele mai preţioase şi să fie cu corset.

-Desigur, prinţesă, va fi aşa cum spuneţi.

De îndată ce-au pornit de la croitoreasă Dalina i-a spus surorii sale ce s-a întâmplatşi cum s-a îndrăgostit. Acasă i-a spus tatălui că ea s-a îndrăgostit de Alexander, fiul croitoresei. Regele fiind bun i-a zis prinţesei Dalina să-l invite la petrecere să îl cunoască.

În ziua următoare ea a revenit la ctoitoreasă să vadă cum stă cu rochia şi să-l invite pe Alexander. Spre mirarea prinţesei rochia era gata. După ce i-a spus ce are de gând au plecat împreună la palat cu rochia pe braţ. După ce i l-a prezentat tatălui său a început petrecerea unde au cântat şi au râs fericiţi.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.