Povestea zmeului şiret
A fost odată ca niciodată un împărat care locuia într-un palat alături de soţia sa. Aceştia aveau o fată foarte frumoasă însă asupra ei o vrăjitoare a aruncat o vrajă la cererea părinţilor. Ei doreau ca fiica lor să se căsătorească cu primul băiat care va rupe vraja.
Ani la rând fata a stat transformată în stană de piatră până când într-o zi un prinţ îşi făcuse aparoţia la castel şi ceruse mâna fetei. Împăratul îi spuse prinţului:
-Dragul meu prinţ, pentru a te căsători cu fiica mea mai întâi trebuie să rupi blestemul.
-Aşa voi face, maiestatea ta.
Prinţul pleacă peste 9 mări şi 7 ţări pentru a rupe blestemul. Între timp la palat ajunse un ţăran pe nume John. Acesta merge la împărat şi îi zice:
-Maiestatea ta, te rog frumos, dacă ai putea să mă găzduieşti şi pe mine vreo câteva zile. Am, să muncesc pentru asta în schimb.
Desigur că împăratul îl primise deoarece era foarte bun la suflet. John s-a apucat şi el de lucru prin grădină, se duse uşor spre partea din spate a castelului şi observă statuia fetei. Împăratul care era acolo îi spuse:
-Vezi tu, John, statuia aceasta este fata mea.
-Cum adică fata dumitale, împărate?
-Da, fata mea. Aici va sta până un bărbat va rupe blestemul.
John ştia că un prinţ avea să rupă blestemul. Stăpânul său, unul dintre cei mai puternici zmei de pe pământ îl trimisese sub formă de ţăran pe John la castel. Zmeul vroia să rupă blestemul şi să ia fata pentru el, dar împăratul nu ştia asta şi îl credea pe John un om bun şi muncitor.
Prinţul era plecat de o jumătate de an, iar John, în timpul acesta, îl aburea pe împărat. Îi spuse de toate de cele frumoase doar ca să uite de acel prinţ. Asta îi spunea în fiecare zi: Lăsaţi, împărate, nu fiţi necăjit, voi rupe eu acel blestem.
Cum să se mai gândească împăratul la bietul prinţ care era plecat pentru inima fiicei sale când acest intrus îi controla mintea.
Dar iată că peste un an apăru prinţul la castel cu leacul care va desface blestemul.
-Poftiţi, împărate, leacul!
-Cum de mai eşti în viaţă?
-Împărate, eu m-am luptat cu tot ce mi-a stat în cale pentru fiica dumneavoastră.
Împăratul era foarte fericit că, în sfârşit, blestemul fusese rupt.
-Dragă, prinţule, eu fiică de împărat, îţi voi fi alături până la adânci bătrâneţi.
Când John a auzit i-a picat faţa. Nu vroia ca prinţul să rămână cu fata aşa că în miezul nopţii se duse în camera prinţesei şi o fură.
A doua zi:
-Împărate! Prinţesa a fost furată, mă duc în căutarea ei.
Prinţul îl găsi pe John şi pe zmeul cel şiret. Începură şi se luptară, şi se luptară zi şi noapte iar prinţul a reuşit să recupereze prinţesa. Zmeul fusese, în sfârşit, învins.
La palat era acum mare fericire, împăratul dăduse o petrecere mare, mare, cea mai mare din toate împărăţiile.
Astfel prinţesa şi prinţul au trăit până la adânci bătrâneţi.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.
Prinţesa şi fiul de croitoreasă
Afost odată ca niciodată un rege foarte bogat care avea trei fete frumoase. Cele mai mari erau căsătorite şi aveau copii dar cea mică nu avea nici măcar pretendenţi.Cum ziua ei de naştere se apropia a decis ca la petrecere să-şi caute un pretendent. Au fost invitaţi sute de prinţi singuri şi ei în căutarea unei iubiri. Tatăl fetei, regele Olivian, a decis ca petrecerea să ţină trei zile şi trei nopţi pentru ca prinţesa să aibă timp să aleagă şi să vadă dacă se va înţelege cu cel ales. Ziua petrecerii se apropia cu paşi repezi iar regele făcea ultimele pregătiri:
-Tronul prinţesei Dalina trebuie pus undeva pe o scenă ca toată lumea să o poată admira, spunea regele servitorilor.
-Aşa vom face, măria ta, vom amenaja un loc special pentru prinţesă.
Cum prinţesa îşi căuta o rochie perfectă a mers împreună cu sora ei mai mare, Aura la o croitoreasă din sat care era foarte pricepută. Aceasta când le-a văzut pe prinţese i-a cerut fiului său, Alexander să-i aducă cele mai bune materiale pe care le găseşte. El a mers în satul din apropiere unde a găsit un material cu fir de aur. De îndată ce s-a întors a mers la mama lui. Când l-a văzut prinţesa Dalina s-a îndrăgostit de el pe loc. Era un tânăr chipeş, cu ochii albaştri, verzui şi părul ca de aur. Acesta i-a zâmbit prinţesei şi i-a spus:
-Acesta este cel mai frumos materil pe care l-am găsit, maiestate. Eun material de un alb nemaivăzut, brodat cu fir de aur.
Prinţesei i-a plăcut foarte mult şi l-a acceptat imediat cerându-i croitoresei să înceapă lucrul la rochie. Îi dădu şi nişte indicaţii despre cum ar vrea să arate:
-Vreau ca rochia să fie nu prea sofisticată dar nici foarte simplă, să aibă în jurul pieptului cristale dintre cele mai preţioase şi să fie cu corset.
-Desigur, prinţesă, va fi aşa cum spuneţi.
De îndată ce-au pornit de la croitoreasă Dalina i-a spus surorii sale ce s-a întâmplatşi cum s-a îndrăgostit. Acasă i-a spus tatălui că ea s-a îndrăgostit de Alexander, fiul croitoresei. Regele fiind bun i-a zis prinţesei Dalina să-l invite la petrecere să îl cunoască.
În ziua următoare ea a revenit la ctoitoreasă să vadă cum stă cu rochia şi să-l invite pe Alexander. Spre mirarea prinţesei rochia era gata. După ce i-a spus ce are de gând au plecat împreună la palat cu rochia pe braţ. După ce i l-a prezentat tatălui său a început petrecerea unde au cântat şi au râs fericiţi.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.
Aştept intervenţia autorilor celor două texte publicate!
RăspundețiȘtergeremananci cacat fa
Ștergeresi tu bei pisat
Ștergeresugi pula
Ștergereiupiiii basmul meeeeeeuuuu(printesa si fiul de croitoreasa)ce frumos e facut asa pe moment(aveam cu totul alte idei).tamas denisa 9 E
RăspundețiȘtergereda esti draguta sh cati ani ai team mai intrebat o data POATE IAU UN 10 MAINE LA ROMANA
ȘtergereMa scuzi ca te ....zignesc dar sunteti nesimtit deja,adica cum sa iei aceaste compuneri facute pe spatele la altul ,iar tu a iei 10.Oh....
Ștergerema scuzi ca iti zic dar vezi ca te cam bate lb romana.. numai asa ca sa stii salut!o salut si pe mata
ȘtergereSuper! , basmul meu si a lui Denisa . Trebuie sa recunosc ca au iesit chiar bine . Defapt , ideea cu cartea a fost una foarte buna . :) Roxana IX-E
RăspundețiȘtergereimi plac basmele astea.foarte bine a facut cei care au postat acestea pe pagina.imi dau idei super.
Ștergeresa vad ce nota iau maine dniso:))
RăspundețiȘtergerebelea sa mai iau sh yo niste lucruri de aici pentru tema k avem de facut un basm la scoala sh nam ideei...bravo !!...da' cati ani aveti voi copii dragi?sa raspundeti da copilasi dragi aici pe pagina asta !ppppaaaaaaaaa...pwp
RăspundețiȘtergereEu sunt asta :)!:) :)...Daaaaaaaaa!
ȘtergereAi grija la greseli de ortografie in rest sunt frumoase
RăspundețiȘtergeresupeer.nu stricau niste figuri de stil.mi-au dat niste idei...
RăspundețiȘtergeresupeer, ce tare v-au iesit compunerile.mi-ati dat niste idei...sa m-ai publicati!
RăspundețiȘtergereDa inchidetzi odata ibala ceea
Ștergeremata
ȘtergereBa terminati drq cu mata si cu nush ce ca se vede ca sunteti niste mucosi de 11 ani deci va rog pastrati lb...
Ștergeresunt foarte fantastice oauuuuuuuuuuuuuu
RăspundețiȘtergereeu sunt de aceeasi parere
Ștergereklassssssssssssssssssssssss
RăspundețiȘtergeresi eu sper sa iau 10 la romana
RăspundețiȘtergereBRAVO ! fetelor . Dar nu e bine deloc ca cele doua basme sunt publicate aici ,deoarece poate intra oricine pe acest blog ,si poate lua aceste basme (adica sa le copieze) !
RăspundețiȘtergereSi nah ...se duce munca voastra !
Eu nu o zic in nume de rau dar .... mie nu mi-ar conveni asa !
IAU UN 100000000000000000000000000000000 IEI,ms bro
RăspundețiȘtergereBuna.Eu sunt experimentata in compusul unor povesti si sincera sa va spun...Ati facut o treaba destul de buna.Insa,cum va spune mai toata lumea,nu e bine sa va postati pe blog compunerile,decat daca ele sunt semnate si autentificate:)Apropo,sa stiti ca atunci cand compuneti ceva,nu trebuie sa va ganditi la note si la toate lucrurile astea ci la bucuria pe care i-o faceti cititorului,da?Sa nu credeti ca sunt prea mare,am cativa ani,acolo.Va pup si succes in continuare:)
RăspundețiȘtergereimi place prima poveste:*:))
RăspundețiȘtergereDestul de tari povestile am avut de unde ma inspira;)
RăspundețiȘtergeredestul de tare va dau la prima poveste 9,35
RăspundețiȘtergereo sa ma inspir mult
Ce tari basme miati dat niste idei ...... Alai totti
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase basmele. Mie mi-au placut mult. Dar cum a zis si ceilalti e nashpa ca intra toti si vi le copiaza si dupaia povestile par facute de ei. dar oricum,FELICITARI. Deja aveti un fan
RăspundețiȘtergereFetelor basmele voastre au fost super,mai ales al tau denisa tamas,veti fii niste mari autoare.Va felicit!Mult succes ca sa mai scrieti si alte basme,aveti imaginatie buna!!!ANGY
RăspundețiȘtergereDACA VA ROG, IMI SPUNETI SI MIE UNDE LOCUITI? ANGY ( va trimit multi pupici)!!!!
RăspundețiȘtergereimi bag dracu in ia ce porcarie e lung si nasoala cine a facut astea doua sunt cei mai prosti sa va fie rusine prostilor nu stiti nimic :)
RăspundețiȘtergereNu cred ca esti in masura sa comentezi atata timp cat tie nici macar nu ti-a trecut prin cap sa faci astfel de compuneri.In concluzie,pastreaza-ti argumentele idioate pentru tine.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereFelicitări vouă. Succes in continuare.
RăspundețiȘtergerebv maaa
RăspundețiȘtergerebuna imaginatie ba vedeti ca eu calatoresc in timp ne vedem prin 2020!!! salutar! va urez$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$ =))))
vbfefaeds
RăspundețiȘtergere